Dintre dealurile subcarpatice, există unul care, prin însuşirile sale, iese în evidenţă. Se află chiar la curbura Carpaţilor, "la colţ", în apropierea oraşului Buzău, şi se cheamă Istriţa. Numele îi vine de la Istros, aşa cum îi spuneau grecii antici Dunării, fiind un fel de transformare feminină, pentru un nume de culme, de la substantivul propriu masculin Istros, al fluviului. Dar ce legătură să fie cu Dunărea, curge prin apropiere? Nu, trece la 100 km sau mai bine, spre sud sau spre est, dar... de pe vârful acestui deal se poate ghici firul sclipitor a fluviului, ca o limita a câmpiei deasupra căreia Istriţa se ridică dintr-o dată, cu 700 de metri. Este o diferenţă de nivel spectaculoasă, care a impus alt nume, mult mai cunoscut, acestui element de relief: "Dealul Mare". Cel din urmă a devenit, cu timpul, un renume al vinurilor "născute" pe prelungile sale pante sudice.
Să pornim într-o drumeţie peste Istriţa.
Suntem aici la începutul urcuşului, pornind dinspre marginile de sud. Vârful se găseşte sus, în mijlocul imaginii, la 751 m altitudine, acolo unde mai multe antene profită de excelentul amplasament. Spre stânga de vârf, dar pe o culme mai apropiată de noi, se vede noua biserică din satul Vârf.
Acesta este un drum lat care urcă Istriţa, pe care îl pot folosi şi unele vehicule. Dincolo de ultimul val al reliefului se întinde câmpia nesfârşită.
Căruţele sunt des folosite pentru a traversa culmea principală. Pe aproximativ 10 km poţi uni un sat din versantul sudic cu unul de pe cel nordic, în loc să înconjuri întregul deal pe 50 km, pentru că Istriţa are aproape 40 km lăţime, pe direcţia est-vest.
Suntem pe o insulă vulcanică? Nu, viitoare ogoare sunt fertilizate primăvara, prin arderea precarei vegetaţii.
Alexandru Vlahuţă, care oferea în 1901 o memorabilă descriere a "României Pitoreşti", numea imensa colină "Muntele Istriţa", nu numai datorită înălţării sale intempestive şi semnificative, ci şi pentru peisajul său stâncos, mai ales în lungul crestelor.
Culmea principală e marcată, pe mai bine de 20 km, de şiruri de calcare, strate ce ies la lumina zilei când paralel, când perpendicular între ele.
Tocmai am traversat culmea principală şi putem privi mai departe, spre nord. Iată munţii mari, albi, ce aparţin văilor Prahovei şi Teleajenului, ce se duc spre înălţimi de 2500 m, ca, de exemplu, masivul Bucegilor (spre stânga). Până acolo, coame ale Subcarpaţilor.
Pe versantul nordic ajungem la un sit arheologic plin de semnificaţii, Zănoaga-Năeni. În primul plan sunt urme ale săpăturilor. Nu departe şi mai jos de ele, lumea din împrejurimi iese la "iarbă verde", pentru că suntem în zilele sărbtorilor de Paşti!
Sector limpede al sitului Zănoaga-Năeni, gropi evidenţiind aşezări şi fortificaţii găsite aici. Materialul arheologic începe din epoca timpurie a bronzului, în mileniul III î.Hr., o parte aparţinând unei culturi definite pe aceste meleaguri, cultura Monteoru (staţiunea balneară Sărata-Monteoru se găseşte chiar sub culmile Istriţei), şi continuă până la începutul mileniului II d. Hr., în perioada popoarelor migratoare. Astfel, acest loc este unul cu o perioadă neîntreruptă de locuire dintre cele mai lungi, de pe teritoriul actual al României, de aproape cinci milenii.
Platoul unei vechi aşezări întărite, în situl arheologic Zănoaga-Năeni. Pădurile pot fi întâlnite numai pe versanţii nordici.
Picnic lângă un izvor vegheat de o cruce de calcar.
Urmele altei fortificaţii, sus, în porţiunea Zănoaga a culmii principale a Istriţei.
Cu toate că peisajul pare de multe ori arid, aceste locuri adăpostesc flori rare, cum sunt, de exemplu, dediţeii...
... sau ruşcuţele de primăvară.
Un cu totul alt gen de obiectiv turistic: tabăra de sculptură din apropierea satului Năeni, pe o ramificaţie a culmii numită Tigoarea. Amenajată în 1986-1988, pare să fie acum un muzeu necunoscut, în aer liber.
Vizitatorii sunt o dovadă că nu este, totuşi, o expoziţie abandonată.
Afinitatea pentru artă poate fi dovedită în diferite feluri...
În cuprinsul taberei de sculptură şi-au pus la încercare talentul creator, în timpul vacanţei de vară din 2009, copii până în 14 ani. Suita în basorelief rezultată se numeşte "Dacologie" şi a fost incizată într-o varietate de gresie galbenă care se găseşte pe aici.
O nouă întâlnire prin timp: una dintre grotele locuite încă din preistorie.
Oare este cineva acasă, să întâmpine musafirii? Nu departe de aici, un ultim locuitor a trăit intr-o astfel de grotă până la mijlocul secolului XX.
Să nu uităm că ne găsim doar cu puţin mai jos decât vârfurile Istriţei. Din intrarea grotei prezentate anterior poate fi supravegheat întregul orizont.
Spre stânga, spre est, ajungem la noua biserică din satul Vârf, pe care am zărit-o încă de la începutul drumeţiei noastre.
Noua biserică a fost terminată în 2008 şi este numită acum "Biserica dintr-o piatră". Numele vrea să spună că a fost construită (inclusiv catapeteasma) din piatra extrasă dintr-o singură carieră, aflată în imediata apropiere.
În faţa bisericii, spre câmpie, se află clopotniţa, tot din piatră. În primul plan al imaginii se găseşte o criptă tracică, 800-600 î.Hr., mai multe asemena cripte fiind descoperite în preajma bisericii.
La mai bine de 500 m altitudine mai poţi da de pânze de apă. Această fântână are cel mai mare colac din piatră pe care l-am întâlnit până acum în România.
Să începem acum coborârea de pe Istriţa, tot pe versanţi de sud, ca la urcare. Vom întâlni viile fără sfârşit, aflate primăvara în pregătire.
Vara, pe drumul spre biserica din Vârf. În dreapta, vârful Istriţa.
Am ajuns în câmpie, la marginea picioarelor de munte. Surprizele încă nu s-au terminat. Lângă satul Săhăteni întâlnim o troiţă uriaşă din piatră, ultimul asemenea megalit dăltuit în România. Se numeşte "Crucea Manafului".
A fost ridicată în 1846 şi are 4 metri înălţime. A fost adusă până aici pe trunchiul unui copac doborât, tras de multe duzini de boi.
Iată-ne la sfârşitul drumeţiei noastre, lângă "Crucea Manafului", în plin ţinut al viilor, la poalele Istriţei, "Dealul cel Mare".
Doresc tuturor iubitorilor de călătorii în România, în anul care vine, inspiraţia de a descoperi destinaţiile cele mai interesante!
