Ultima oara cand am vizitat-o pe mamaia, avea mintea limpede si privirea melancolica.
Avea 92 de ani.
Am stat ore intregi de vorba cu ea la masa din curte, din fata bucatariei, sub ciresul tanar.
I-am povestit despre viata mea, despre maruntisuri si filosofii. Ma asculta cu atentia, din cand in cand isi oprea mana dreapta din tremurat cu mana stanga, apoi ma privea pe furis sa se asigure ca nu am observat.
Era din ce in ce mai tacuta, dormea mult si nu mai putea sa se miste bine. Cu toate astea insista sa mearga in baston sa dea de mancare gainilor, sa mature fostul grajd, sa faca visinata.
Am simtit de pe-atunci ca va fi ultima oara cand o voi vedea. Mamaia este copilaria mea, primii mei 7 ani din viata i-am trait in totalitate in Crivina, cu ea si tataia. Ei m-au invatat cum sa dau cu sapa, sa matur, sa culeg struguri, sa nu-mi fie teama de viermii din mar, sa alerg prin porumb, sa fac foc si sa merg la colindat. Nu am nici macar o memorie trista din acea perioada din viata mea, numai bucurie si libertate, comuniune cu natura, veri lungi si vorbe de iubire.
Bunica mea a murit ieri.
Aceasta este o serie de fotografii facute in ultima vizita la mamaia.