Cântec de toamnă
de Hella Crasnanic
Atunci când se anunță venirea toamnei, vai, ce jale, adio vară, vai ce păcat....
Însă acum...
În miez de iarnă grea, sură sau chiar albă, ce bine ne face să ne amintim de culoarea acelor zile de toamnă, de lumina mierie, pe care doar atunci o putem întâlni.
Toamnă târzie
Undeva, în Țara Crișurilor, departe de oraș, gălăgie și praf, se află o vale, înconjurată de dealuri line și păduri luminoase.
Și acolo, în acea vale, se ascunde un sat mititel.
Iar imediat, la marginea satului, întrăm intr-un tărâm fermecat!
Este o zi isorita, iar drumețul, cu privirile spre zare, se simte tot mai atras de peisajul îndepărtat.
Florile galbene de nap strălucesc , concurând de-a dreptul soarele tomnatic.
De neînțeles, napul este perceput ca o buruiană în aceste locuri, și distrus fără milă...
Recoltele sunt la adăpost, ogoarele pustii.
Pentru vite și oi mai există destulă verdeață, căpițele de fân sunt în siguranță deocamdată.
Deodată, o rafală de vânt, scârțăitul bătrânului nuc, aduc aminte că este totuși sfârșitul lunii octombrie.
Norii negri , apăruți de nicăieri, gonesc pe cer.
Dintr-o dată , munții Zarandului par să fie la doi pași.
Porumbul necules fâșăie încetișor, un fazan deranjat își ia zborul protestând gălăgios.
E timpul pentru drumul de întoarcere!
Buna dispoziție dispare... drumețul curajos își îndreaptă privirile dinspre depărtări, mai degrabă către garduri, sperând să găsească adăpost!
Se vede un licăr colorat....
Ceva delicios 🙂
Vai !!! Ce să-i faci, așa e toamna....
O ploaie rece se pornește subit...
Dar soarele ne va zâmbi din nou de acolo sus!!!
Adio vară!!! Sigur te vei întoarce cândva 🙂
