Ia, cămașa cu altiță

Bunica mea știe multe, iar fiecare etapă are povestea ei. De la semințele de in și cânepă semănate în pământ, prelucrarea plantei, obținerea firului, țesutul pânzei în casă și mai apoi împodobirea cămășii cu fire cusute, fluturi metalici (paiete), mărgele, era multă muncă grea. Se adună mii de ore de lucru pentru o ie cusută de sărbătoare, dificil să îi calculezi adevărata valoare.

Piesa de rezistență a costumului popular este ia. Așa este denumită, mai ales în partea de sud a României, cămașa țărănească bogat brodată.

Cuvântul ie duce cu gândul la denumirea latină a inului, ”linum”, materialul din care era confecționată cămașa purtată direct pe piele.

Croiala este simplă și foarte veche: patru dreptunghiuri de pânză încrețite la gât și uneori la manșeta mânecii. Cusăturile pe ie nu au doar rol decorativ, ele conțin informații. Ia era un fel de carte de identitate și blazon. Dintr-o privire puteai să înțelgi din ce zonă era femeia, statutul social, marital și economic al celei ce o purta.

Fiecare încerca să realizeze propria compoziție, folosind și interpretând motivele și simbolurile în stilul personal. De aceea rareori erau două cămăși cu modele identice.

Pe umăr este altița (altus, înalt în latină, în partea de sus a mânecii), ce reprezintă cerul. Altița este o cusătură bogată, organizată în 5-7 benzi orizontale (cerurile), cu motive abstracte: soare, luceferi, cruce, linia frântă/unduioasă simbolizând mersul soarelui pe cer.

Sub altiță este încrețul (de la a încreți; la ia veche avea rolul de a încreți mâneca). Încrețul reprezintă pământul. El este o bandă lată (3-6cm) cu model geometric, cusut frecvent cu fir alb pe alb sau în nuanțe de galben, cu motive romb, coloană, colții lupului.

Sub încreț (pământ) sunt râurile, sub formă de benzi verticale sau oblice. Modelul lor se regăsește pe piept și uneori pe spate. De regulă este diferit de modelul de pe altiță și încreț.

Într-un amestec de credință în Dumnezeu și superstiții, marcat și de succesiunea anotimpurilor, se cosea ia. Femeile lucrau mai ales în timpul iernii, de dimineața devreme până spre miezul nopții, când începeau să umble duhurile rele. Cusutul era însoțit de rostirea unor formule speciale, care confereau iei puteri magice de protecție pentru cele ce o purtau, mai ales în momentele speciale din viață:

Originea iei se pierde în negura timpului. Cămașa, tunica din in, creată în urmă cu câteva milenii, a evoluat, s-a transformat și îmbogățit în lumea satului românesc, devenind acest obiect de îmbrăcăminte uimitor.

Până în secolul XIX, ia nu a depășit granițele satului. Ia definea femeia de la țară. În a doua jumătate a secolului XIX, prima Regină a României, Elisabeta, fascinată de meșteșugul popular, a început să îmbrace costumul popular românesc, influențând astfel și ținuta doamnelor de la curte. La începutul secolului XX, Regina Maria, care i-a urmat, impresionată la rândul ei de eleganța și frumusețea straielor țărănești de sărbătoare, le-a adoptat, purtat și promovat la evenimentele din înalta societate. În scurt timp a devenit o modă printre elite.

Astfel a crescut cererea și s-au înființat ateliere în care se lucrau costume la comandă. Modelele cusute au devenit tot mai realiste (flori, păsări), aproape fotografice. Ia a devenit un articol tot mai decorativ, frumos estetic, lucrată cu aceași măiestrie de mâinile țărăncilor aduse la oraș.

Întoarse în sat, femeile au adăugat pe ie motive noi de la oraș. Semnificația spirituală a simbolurilor s-a estompat, accentul punându-se pe realism.

După cel de-al doilea război mondial, în condițiile sociale și economice din perioada comunistă, popularitatea iei a scăzut. Puține femei mai coseau pentru acasă, dar existau cooperative de artizanat care confecționau ii cusute manual, respectând cât de cât canoanele iei autentice.

Acestea se vindeau în magazinele de suveniruri mai ales turiștilor străini. Chiar și pentru o cusătură aparent sărăcăcioasă erau necesare multe ore de lucru și astfel rezulta un preț prea mare pentru omul obișnuit.

În anii 70 a fost o scurtă perioadă hippie flower power, când erau la modă cămășile înflorate printre tinerii de la oraș. Astfel au ieșit din cuferele bunicilor iile cusute între cele două războaie mondiale.

În ultimii ani, a crescut popularitatea iei și firesc și cererea, așa că ia a ajuns acum să se fabrice și în China, mecanizat, la valoarea producției în serie, cel puțin de 10 ori mai mică.

Dar ia nu este un simplu articol de îmbrăcăminte. Ia este o poveste, este un tezaur, este istorie. Ia trebuie protejată.

Prin efortul celor care au înțeles valoarea și importanța iei autentice, care au cusut, au adunat și au donat sute de ii valoroase, mărturii, studii și documente, s-a concretizat un dosar de includere a iei în Patrimoniul UNESCO. Dosarul se evaluează în acest decembrie.

PS. Decizia a fost luată chiar pe 1 decembrie 2022: ”cămașa cu altiță” românească a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.