Excursie de o zi
de Hella Crasnanic
Este una din acele zile de toamnă târzie, când lumina soarelui pare a fi filtrată prin miere, când însăși mama natură se mulțumește cu a picta frunzele în culori incredibile, când aerul miroase a struguri copți, iar câinii și pisicile își întind leneși lăbuțele....
Viața satului a încremenit. Lemnele sunt tăiate, borcanele pline așezate în cămară.
Împreună cu soțul meu, proaspeți pensionari (două bufnițe bătrâne 🙂) ne sfătuim: „ ce facem? lenevim? sau pornim în expediție?”
Indiscutabil, NIU , (mașina noastră) ne va duce undeva, de data asta în direcția Brad. Șoseaua e foarte bine întreținută, lucru din păcate nu de la sine înțeles în România. Savurăm peisajul... șoferul este rugat însă să țină ochii pe șosea 🙂. O oră trece ca o clipă.
Căutând după indicatoare interesante, ne lăsăm surprinși. Iată, deja ne-a ieșit unul în cale!
Hai s-o luăm totuși la dreapta... S-a terminat drumul cel bun, de acum ne cam scutură. Dar nu-i nimic, reducând viteza, putem mai bine privi în jur!
Trecem printr-un sat idilic, singurul semn de viață pare a fi o măicuță bătrână, care așteapta în poartă... Pe cine? Pe noi?
Întrebăm dacă drumul duce mai departe. Pare a se bucura, ne povestește cu însuflețire despre o biserică veche de 400 de ani din satul vecin, și despre un izvor cu puteri vindecătoare, ceva mai departe.
Avem parte și de legenda aferentă, s-ar povesti despre un cioban, căruia i s-au îmbolnăvit oile. Bun la suflet, nu s-a îndurat să le omoare, așa că le-a lăsat în pădure, pradă lupilor. Mna....
În sfârșit, după un timp s-a trezit cu oile perfect sănătoase în față porții. Așa s-a descoperit puterea tămăduitoare a izvorului.
La despărțire, pe lângă binecuvântari, măicuța ne-a dăruit și câteva mere.
Și vedem deja turla bisericii.
Cam greu de urcat, dar cred că merită.
Ce frumos e!!! câtă pace!!!
O bijuterie, veche de 400 de ani, restaurată cu mult drag.
Pornim mai departe. Gospodăriile sunt tot mai îndepărtate una de cealaltă...
La un moment dat, se termină asfaltul. Dar NIU e obișnuită, nu se sperie. E la fel de curioasă că noi. 🙂
Valea devine tot mai îngustă, pădurea mai deasă. Plină de mister.
Ființe mistice, încremenite, șoptind la apropierea noastră.
Și iată!!! am ajuns! Sub protecția celui Atotputernic, izvorul ne invită la o pauză plină de liniște!
Bem din apa rece și proaspătă, deja ne simțim mai sănătoși și muult mai tineri!!!
Liniștea este trăită din plin, însă odată și odată tot va trebui să ne întoarcem....
Pe drumul de întoarcere ne intersectăm cu alți pacienți. Arată perfect sănătoși, nu-i așa?
