Orice drumeț, oricât de amator, chiar și cel care nu se dezlipește de lângă mașină, s-a bucurat de un ”loc acoperit cu iarbă, măruntă și deasă”, conform dicționarului egal pajiște, unde să-și amplaseze păturica, berica și, aproape nelipsit, grătarul.
Pentru cei care merg mai departe, în funcție de altitudine și anotimp, sunt rezervate... surprize! Plante cu povești, cu proprietăți magice, medicinale, care bucură ochii și gâdilă nasul cu parfumul lor.
Incontestabil, cele mai frumoase pajiști le întâlnim vara, când, fiind păstrate pentru fân, sunt pline de flori.
Când soarele e fierbinte și mai plăcută e umbra, alegem, totuși, un popas într-un colț de rai. Flori, zumzet, culoare, liniște, adiere de vânt...
În parfumul fânului se distinge o notă dulceagă de chiparoase (tuberoze). Ochii caută o floare roșie – roz intens. Este oreșnița (Lathyrus tuberosus). Preparatul din tuberculi și rizomi redau echilibrul sistemului digestiv. Din aceiași tuberculi și rizomi se obține un ulei comestibil și un înlocuitor de cafea cu proprietăți medicinale. Alături, alte rude din familia leguminoase:
cu flori roz pal – corniște (Coronilla varia), reglează nivelul zahărului în sânge. Semințele conțin cantități mari de albumină și înlocuiesc carnea în dietele vegetariene. E ingredient de bază în bucătăria orientală pentru hummus, falafel etc.
Posesoarea acestor perle delicate este o tânără aglice (Filipendula hexapetala). Are proprietăți nebănuite în tratarea astmului, a afecțiunilor digestive și hemoragiilor. Pulberea de rădăcini este utilizată în creme pentru piele.
Să vedem dacă vremea ne lasă să mergem mai departe. Plantele medicinale nu se culeg pe ploaie.
Privirea e atrasă de albastrul florilor de cicoare (Cichorium intybus). Îmbunătățește funcția ficatului și bilei, a intestinului și colonului, scade colesterolul. Din rădăcina de cicoare se obține un înlocuitor al cafelei fără cofeină, ce ajută în cura de slăbire. La începutul secerișului țăranii purtau cingătoare din tulpini de cicoare, pentru a avea sănătate și spor la muncă.
În contrast cromatic cu cicoarea avem galbenul florilor de sânziene sau drăgaica (Galium verum). Înflorește în preajma solstițiului de vară și e asociată cu obiceiuri și ritualuri străvechi. În credința populară i se atribuie proprietăți magice de influențare a destinului și a sporului în gospodărie. Infuzia de sânziene are efect antireumatic, diuretic-laxativ, calmant, antidepresiv și afrodisiac. Calmează pielea iritată, antiseptic, emolient, are eficiență în tratarea plăgilor, eczemelor, în psoriazis. Conține enzime ce contribuie la închegarea laptelui, pentru a obține iaurt sau brânză.
Un musafir pe un fir de garofiță, printre sânziene albe.Printre flori de sânziene și coada șoricelului își găsește alinare și sufletul și spiritul, în fața acestei cruci vechi de piatră, care în trecut marca poate o intersecție sau un hotar.
Dilema măgărușului: la umbră? ...sau în poiana cu flori de leac?Ușor de recunoscut: fragi de câmp (Fragaria viridis).
Un loc bun de popas. Cimbrișorul de câmp (Thimus serpyllum), întâlnit de la câmpie până în pajiștile înalte. E verde tot timpul anului și neînflorit este greu de observat, dar îl trădează aroma inconfundabilă. Are proprități antiseptice și efect calmant în tusea convulsivă și astmatică. Stimulează secreția și eliminarea bilei. E folosit și drept condiment: bun pentru burtică, bun și-n mâncărică!
Este plăcut să te așezi în preajma cimbrișorului, care miroase frumos, dar cu scaiul vânăt (Eryngium planum) trebuie să umbli cu mănuși! Pare inabordabil, dar planta are puternic efect antiinflamator și datorită saponinelor conținute are și acțiune diuretică. Ameliorează stresul și oboseala. În ciuda țepilor, grădinarii au îndrăgit scaiul vânăt și l-au îmblânzit, obținând soiuri mai prietenoase, cu mai puțini spini și cu flori mai mari și mai colorate. De aceea a devenit apreciat și de florari, care îl folosesc în aranjamente.
În tabăra de sculptură de la Vârf-Tigoarea, opere de artă în pajiște cu clocotici (Rhinantus angustifolius). Este o plantă semiparazită, rizomul ei se prinde de rădăcinile altor plante, de regulă leguminoase (trifoi, lucernă). Animalele o ocolesc la păscut. Din el se prepară un sirop expectorant. Când înflorește clocoticiul, țăranii ies la prima coasă.
Operele de artă ale naturii, stâncile uriașe veghează poiana cu degetar galben (Digitalis grandeflora). Conține digoxină și digitoxină, substanțe ce tratează afecțiuni ale inimii și sistemului vascular. Îl întâlnim și în grădini, cultivat pentru aspectul lui decorativ.
Țintaură (Centarium erythraie), floare roz, delicată, cu parfum plăcut, dar ceaiul e deosebit de amar, își merită și numele de fierea pământului. I se mai spune iarbă de friguri, pentru că tratează febra și malaria. Are puternic efect detoxifiant și antiviral. E utilă în intoxicațiile cu subsatnțe chimice. Vindecă rănile, tratează boli ale stomacului și ficatului. Verificat chiar în familia mea.
Străbunica mea a suferit de ”rău și amar” la stomac până la 70 de ani. Umblase pe la doctori, luase diferite medicamente, dar fără rezultat. Se întâlnise de multe ori cu țintaura, în pajiștea din spatele casei, îi admirase florile ce scânteiau prin fân și uneori culegea un firicel și îl lega la brâu, ca să-i simtă mai aproape parfumul. Dar atunci nu știa ce putere vindecătoare avea această floricică. Într-o zi, o femeie tare bătrână, trecând prin poiană, a observat firul de țintaură legat la brâu și a i-a povestit câte minuni face această plantă. Și ceaiul de țintaură a vindecat-o!
Un răgaz să admirăm panorama de pe o pajiște dominată de umbreluțele albe, dantelate, de floarea rușinii. Bătrânii spun că în timpuri de mult trecute, această floare avea în centru o pată mare, grena, ”rușinea”. Cu timpul pata s-a micșorat, rușinea s-a împuținat, iar acum multe flori sunt complet albe, așa cum rușinea a dispărut la mulți oameni. De fapt, este floare de morcov sălbatic (Daucus carota). Are proprietăți anti-age recunoscute, purifică organismul.
Fânul clădit în clăi, o grămadă de ceaiuri pentru hrana animalelor. Iarna, țăranii adunau din iesle scuturătura de fân și făceau ceai pentru răceală. Apropo: ați văzut vreodată văcuțe stând la rând la farmacie?
Clopoței, delicați și zglobii, când îi întâlnim ne vine să-i luăm acasă. Dar mai bine să ne mulțumim doar cu imaginea lor, pentru că există destule varietăți de cultivat în grădină.Vegheate de crucea bătrână de piatră, jaleșul de câmp și sparceta își impart, în bună înțelegere locul. Jaleșul (Salvia nemorosa), albăstrui, este folosit în tratarea răcelilor și afecțiunilor dentare. Sparceta (Onobrychis viciifolia) este valoroasă ca plantă furajeră și meliferă, florile roz sunt foarte bogate în nectar și se obține o miere de calitate. Medicinal, stimulează aparatul urinar.
Alior sau laptele cucului (Euphorbia palustre), aici pare o plantă cultivată, conține un latex iritant, de aceea animalele îl ocolesc. Din alior se obține un pigment galben-verzui, folosit pentru vopsit țesături și ouă, dar e și plantă medicinală.Cine nu știe, că aici e păpădie? Luna mai înveselește câmpurile risipind acești bănuți de aur. Păpădia (Taraxacum oficinale) e la îndemâna oricui pentru vitamine și minerale, ameliorează reumatismul, guta și obezitatea. Frunzele tinere și proaspete sunt delicioase în salate, florile în dulceață și sirop. Albinuțele o iubesc. În plus, e și fotogenică!
Coada calului (Equisetum) crește în zonele mai umede din poiene. Inferioară pe scara evoluției, datează din Devonian, e o veritabilă fosilă vie. Are proprietăți antiinflamatoare, diuretice, antiseptice. Tratează reumatismul, rinichii și purifică sângele.Să vedem ce mai descoperim!
Iarba mare (Inula helenium) crește în fânețe umede, e o plantă înaltă, robustă, înflorește toată vara. Rizomii (rădăcinile) sunt mari, 30-50 cm, și conțin uleiuri volatile și o cantitate mare de inulină, un zahar care nu crește glicemia. Dintre proprietățile medicinale: este anticancerigenă și combate căderea părului. Tradițional, în prima sâmbătă din Postul Paștelui, Sâmbăta lui Toader, femeile își spălau părul cu fiertură de rădăcini de iarbă mare.
Temerarul stânjenel de munte (Iris rutheica) alături de piciorul cocoșului (Ranunculus repens), într-un peisaj cu adevărat la înălțime! Dar precauție, ranunculaceele sunt toxice, nu le culegeți, au proprietăți terapeutice, dar sunt folosite numai prin produse finite homeopatice.
Natura vindecătoare!
Pentru mama mea, a cărei pasiune pentru flori nu cunoaște granițele pajiştei. Fără dragostea și dedicarea ei, acest articol nu ar fi fost posibil.
