În anii care au trecut v-am prezentat, în mai multe rânduri, subiecte din zona Subcarpaților și Munților Curburii, în special din Ținutul Buzăului. Mi-am dat seama că nu m-am oprit până acum chiar la Valea Buzăului, la râul care dă numele lui unei întregi regiuni. Ar fi atâtea de spus despre această vale, în articole anterioare am încercat să vă dezvălui câte ceva din frumusețle și valorile din jurul ei. Hai să ne oprim acum și la valea propriu-zisă.
Cum nu pot să alcătuiesc aici un întreg ghid turistic al Văii Buzăului, aleg să vă arăt câteva dintre imaginile locurilor frumoase pe care le puteți întâlni, dacă o străbateți. Va fi un “survol” al văii, în zona ei de deal și munte. Pentru un călător obișnuit, un drum între orașele Brașov și Buzău vă va face cunoștință, în bună parte, cu ceea ce merită să fie văzut de-a lungul acestui râu.
Îmi e greu să iau o hotărâre: să pornesc, “organizat”, de la izvor la vale? Sau să urc în lungul apei? Până la urmă… să privim imagini ale Văii Buzăului, prea puțin cunoscută chiar la noi, în țară.
Așa arată Buzăul la Berca, un râu respectabil, care a strâns apa destulor afluenți.
Dar Berca este renumită pentru prezența în apropiere a Vulcanilor Noroioși, conuri de câțiva metri înălțime, numite și fierbători sau pâcle, din care curge lent noroi, răspândindu-se și uscându-se pe suprafețe întinse. Iată aici cea mai apropiată margine a acestei zone de râul Buzău. Nu departe, spre orizont, este ieșirea râului în câmpie.
Astfel părăsește Buzăul zona de deal. Pe dreapta, în poză, ultimele valuri de noroi uscat ale pâclelor de la Berca. În centru, satul Pleșcoi, renumit acum pentru cârnații produși aici, rețetă tradițională românească protejată în Uniunea Europeană.
O prezență rară: zăpadă în valea inferioară a Buzăului. Suntem pe la Pârscov, pe o cornișă modelată de vânt. Dealurile de vis-à-vis sunt tivite de dunga lucitoare a râului.
Altfel, iarna înseamnă aici o vreme închisă și ramuri goale. Râul trece despletit, pe două culoare paralele, pe sub dealurile Ursoaia.Ieșim în primăvară și privim aceleași locuri, de la Vârful Botanu, de fix 800 m înălțime. Undeva, în depărtare, râul Buzău lasă în urmă dealurile.
Un cătun adunat la poalele Vârfului Botanu. Se află la capătul unui drum ...…ce pleacă de aici, de la Mănăstirea Rătești, așezată pe un platou, pe malul stâng al Buzăului. Este una dintre mănăstirile mari ale regiunii, având și seminar pentru maici. În față, dincolo de râu, sunt Dealurile Ciolanu, ce adăpostesc mănastirea cu același nume și tabăra de sculptură în piatra de calcar da la Măgura.
Să trecem atunci pe Culmea Ciolanu. Așa se vede Valea Buzăului de aici, dintr-un punct de belvedere aflat la 600 m altitudine, foarte aproape de un schit, Cetățuia. Venind din depărtare, dinspre dreapta (cum privim), râul ajunge în depresiuea de la Viperești.
La crucea de pe Muchia Pănătăului, alt punct de belvedere cu cuprindere amplă, pe la înălțimea de 700 m. Buzăul descrie un semicerc larg, cu centrul în acest punct.De acum putem privi spre munte. Culmile ce mărginesc acest bazin încep să treacă de o mie de metri. Numele depresiunii este Pătârlagele și se spune că se trage din existența aici, în secolul XIII, a unei tebere a cavalerilor teutoni: Peter Lager!
Aceeași depresiune, privită de deasupra confluenței râului Bâsca Chiojdului (jos, în prim plan) cu Buzăul (unduind, în centrul pozei). M-a impresionat mereu mulțimea de piscuri ascuțite cu care te întâmpină Munții Buzăului!
Apa Buzăului vine, bineînțeles, din munți. Dar de unde pleacă? Care pârâu este considerat izvorul Buzăului? Au trecut mulți ani până să mă lămuresc. Iată-ne plecați, în încercarea de a dezlega misterul, pe micul fir de vale ce are (deja) numele râului, aflat între Masivul Ciucaș (spre dreapta) și lunga culme a Munților Tătaru (pe stânga).Acesta este izvorul! Sursa de apă care vine de la cea mai mare altitudine, de la aproape 1400 m altitudine, de sub Vârful Tătaru Mare, și care alimentează direct râul numit Buzău. Aduce, de la început, o cantitate neașteptat de mare de apă, parcă ar fi un izbuc. În imediata apropiere este pasul Tabla Buții, de pe cel mai vechi drum de legătură dintre Muntenia (Sudul României) și Transilvania, pe unde și romanii au trecut munții.
Din izvor Buzăul pleacă direct spre Nord și s-ar duce spre Transilvania, dacă nu l-ar întoarce din drum un șir de culmi modeste, numit chiar așa, Munții Întorsurii. Cel mai înalt vârf al lor este spre orizont, în centrul pozei, și se numește Pilișca, având 1222 m. Și astfel Buzăul face o rotație de 180 de grade, urmând să taie Carpații de Curbură spre Sud, spre Muntenia.Acesta este râul, de acum bine conturat, care intră în Vama Buzăului, punct de graniță, cândva, pe drumul ce coboară din pasul Tabla Buții.
Așa se văd Munții Întorsurii din Masivul Siriu (unul dintre componenții de bază ai Munților Buzăului). Putem cuprinde toată Întorsura: din marginea stângă Buzăul se duce spre depărtare, dar e rotit spre dreapta (recunoaștem Pilișca, vârful mai moțat), și trecut pe sub ploaia care cade acum în centru, în localitatea care ce a luat chiar numele Întorsura Buzăului. Râul revine spre noi pe marginea din dreapta a pozei.
În încercarea de a scăpa dintre munți, Buzăul trece printr-un defileu tot mai îngust ...…și va tăia și o scurtă porțiune de chei.
Dar are curând ocazia să se odihnească: a ajuns la coada lacului de acumulare Siriu.
Apa își face tot mai mult loc, versanții par să se dea la o parte.Curgerea Buzăului, oprită vremelnic în lacul Siriu. Pe stânga sunt culmile cu petice de zăpadă ale Siriului, cu țancul de la Colții Bocârnei, pe dreapta versanții de margine ai Masivului Podu Calului.
O privire de pe Colții Bocârnei (amintiți în imaginea anterioară) peste Valea Buzăului, spre masivele vecine: întâi Podu Calului și, în ultimul plan, Penteleul, cu vârful lui ascuțit și cel mai înalt din Munții Buzăului, cu 1772 m (sus, stânga).
Și reciproc, o vedere din munții Podu Calului, din Golul Teherăului, de pe la 1350 m altitudine, spre Masivul Siriu, cu vârful omonim în centru, de 1652 m, și Colții Bocârnei , imediat spre stânga lui. Dincolo de culmea împădurită din prim plan este Valea Buzăului.Un punct important de plecare în ascensiunea pe Siriu este confluența râului Buzău, ce trece prin fața noastră, cu Valea Neagră, în centru.
Privim ieșirea Buzăului din munți de pe un ultim vârf de o mie de metri, Cătiașu. E greu de prins aici un punct de belvedere, dar iarna ne deschide o fereastră, printre crengile desfrunzite.
Ieșirea nu e tocmai ușoară, mai sunt praguri stâncoase de trecut, dar care prind între ele și mici bazine, savurate, după cum se vede.
Și revenim la calmul Depresiunii Pătârlagele, dar care are și ea tresăririle ornamentelor stâncoase.
Vom încheia călătoria noastră în bazinul Cislău, într-un moment în care vremea ne duce cu gândul mai mult la amintiri.
Ați văzut imagini ale Văii Buzăului din fiecare lună a anului. Sper că ele v-au spus mai multe decât mențiunile din textul ce le-a însoțit.
